Povestea mea

Misiunea mea

 Primele mele studii universitare au fost economice (ASE, Facultatea de Comerț, Specializarea Turism/Servicii), deși era clar ca aveam mai degraba o inclinatie catre estetic si creativ, decat catre cifre si macroeconomie. Dar m-am descurcat, cunostintele acumulate plus experienta ulterioara fiindu-mi folositoare mai ales cand la un moment dat am decis ca activitatea independenta de freelancer mi se potriveste mai bine decat un job intr-o corporatie. 

 

​Mai târziu, când am ajuns în Italia, patria excelenței în modă și imagine, și am aflat ca existau universitați care furnizau o educație cât se poate de serioasă în domeniu, nu am ezitat nici o clipă - era in sfarsit momentul să ma dedic pasiunii mele: sa fac oamenii mai frumoși, mai eleganti, mai fericiti.

 

Am început studiind (Istituto Europeo di Design, Milano: Consultant de Imagine; Nuova Accademia di Belle Arti, Milano: Fashion Stylist), am continuat profesând ca Image Consultant și Fashion Stylist.

 

Sunt de 13 ani în Italia, și, deși am norocul să locuiesc într-un mic paradis (Bellagio, Lacul Como) și să profesez în zonă (Como și Milano), mă intorc cu drag acasă, pentru a vă împărtăși ce am învățat și incă rafinez acolo zi de zi.

1/8

Chiar dacă nu toți suntem dispusi să recunoaștem asta, este demonstrat științific că raportul dintre a arăta bine și a se simți bine (self esteem) este direct și bilateral. 

 

Cu alte cuvinte, aspectul nostru este unul dintre factorii care nu numai că influențează respectul altora, dar ci și pe cel de sine.

 

Iată de ce misiunea mea este nu numai să-mi ajut clientii să pășească corect, frumos, elegant (și, de ce nu, și sustenabil) spre un stil personal rafinat și original,

 

ci și să promovez importanța optimizării imaginii proprii, ca prim pas în construirea unui Brand Personal.

 

Totodata, imi doresc sa contribui la educatia estetica a tinerilor, prin transferul unor informatii utile si revelatoare care sa le formeze principii sanatoase si self esteem inca din adolescenta.